Casnici

Etape proces schimbare furnizor

INCEPAND CU DATA DE 01.01.2021 SOCIETATEA NOASTRA A INCETAT ACTIVITATEA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE CATRE CONSUMATORI.

PENTRU OFERTE SI FURNIZORI ACTIVI PUTETI ACCESA

https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife

 

Procedura de schimbare a furnizorului de energie electrica, reglementata prin Ordinul nr. 234/2019 al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Enegiei (ANRE), priveşte schimbarea furnizorului de către clientul final, etapele procesului de schimbare a furnizorului, modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată datorate de clientul final furnizorului ce urmează a fi schimbat/operatorului de reţea, după caz, precum şi schimbul de date dintre clientul final şi operatorii economici implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului.
Schimbarea furnizorului este dreptul clientului final ca, pe parcursul derulării unui contract de furnizare a energiei electrice, să decidă prin opţiune liber exprimată să înceteze raportul contractual cu furnizorul actual şi să încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu un furnizor nou.
Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia.

Ce are de făcut clientul final interesat:
Optând pentru un nou  furnizor, clientul final are de parcurs câteva etape care presupun:

solicitarea unor oferte de la furnizorii concurentiali (informatii necesare)

transmiterea, către noul furnizor ales, a datelor si documentelor necesare în vederea încheierii contractului de furnizare (a se vedea lista documentelor);

–  negocierea clauzelor contractuale;

– semnarea contractului de furnizare cu noul furnizor, acesta producand efecte de la data încetării contractului cu furnizorul actual;

– notificarea furnizorului actual cu privire la încetarea contractului de furnizare cu cel puţin 21 de zile înainte, cu respectarea condiţiilor contractuale. La aceeaşi dată cu transmiterea notificării către furnizorul actual, clientul final transmite câte un exemplar al notificării atât către operatorul de reţea la care este racordat locul său de consum, cât şi noului furnizor.

În vederea încheierii contractului de reţea, noul furnizor, respective clientul final, comunică operatorului de reţea, în termen de trei zile lucrătoare de la primirea, respective transmiterea notificării de schimbare a furnizorului, setul de date şi documente prevăzut în ordinele ANRE. Pe baza datelor primite, operatorul de reţea verifică plăţile restante, stabileşte modul de citirea indexului de la data prevăzută pentru schimbarea furnizorului, precum şi celelalte detalii tehnice necesare.

Operatorul de reţea are obligaţia să încheie cu furnizorul nou ori, după caz, direct cu clientul final, în termen de cinci zile lucrătoare de la transmiterea datelor, contractul de reţea pentru asigurarea serviciului de reţea la locul de consum. Noul contract de reţea produce efecte la data intrării învigoare a noului contract de furnizare a energiei electrice.

În termen de maximum 42 de zile de la încetarea contractului, vechiul furnizor sau operatorul de reţea are obligaţia de a transmite clientului final factura cu decontul final de regularizare a tuturor obligaţiilor de plată. Clientul final are obligaţia să plătească contravaloarea facturii până la termenul scadent.

Cadrul legal care definește certificatele verzi este constituit de Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificări și completări, conform Legii nr. 139/2010, OUG nr. 88/2011, Legii nr. 134/2012 si OUG nr. 24/ 2017.

Cotele anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi de către furnizori sunt stabilite și publicate de catre ANRE.

Certificatul verde este un titlu ce atestă producerea din surse regenerabile a unei cantități de energie electric si este tranzacționat între producătorii și furnizorii de energie electrică fiind, in final, facturat consumatorilor de energie electrică.

Sursele regenerabile de energie sunt sursele de energie nefosile: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, hidraulică (în centrale cu putere de cel mult 10MW), biomasă, gaz de fermentare a deșeurilor și a nămolurilor din instalații de epurare a apelor uzate și biogaz.

Pentru extinderea utilizării surselor regenerabile de energie se aplică un sistem de promovare prin certificate verzi, prin care se urmărește, printre alte obiective, reducerea importurilor de resurse primare de energie, stimularea dezvoltării durabile locale și regionale și crearea de noi locuri de muncă, reducerea poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante și gaze cu efect de seră. Sistemul de promovare prin certificate verzi se aplică producătorilor care dețin capacități de producere din surse regenerabile și care sunt acreditați de ANRE. Producătorii acreditați beneficiază de un număr de certificate verzi, emise lunar de operatorul de transport și sistem, proporțional cu cantitatea de energie electrică produsă din surse regenerabile.

ANRE stabilește cotele anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi, estimată și realizată, pe baza cantităților estimate și respectiv realizate de energie electrică din surse regenerabile și a consumului final la nivel național.

Furnizorii de energie electrică sunt obligați să achiziționeze un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru anul respectiv și cantitatea de energie electrică furnizată consumatorilor finali.

La valoarea facturată a certificatelor verzi se aplică taxa pe valoare adăugată (TVA).

Plata certificatelor verzi de către consumator se face la aceleași termene și în aceleași condiții în caz de întârziere (penalități, preavizare, deconectare, reziliere contract) cu cele prevăzute în contract pentru plata consumului de energie electrică.

 

Formule de calcul certificate verzi:

1) in factura de energie electrica lunara, in baza urmatorului algoritm de calcul:

VCVEPF = CCVE * ECPF* PMPCVO   [lei] unde:

VCVEPF = valoare estimata a certificatelor verzi corespunzatoare perioadei de facturare (perioada de facturare este aceeasi cu a facturii, [lei];

CCVE = cota estimata de achizitie de certificate verzi publicata de catre ANRE pentru anul de consum [certificate verzi/MWh];

ECPF = cantitatea de energie electrica activa consumata in perioada de facturare in baza prezentului contract (perioada de facturare este aceeasi cu a facturii precizate in cadrul contractului) [MWh];

PMPCVO = pretul certificatelor verzi achizitionate de furnizor pe pietele centralizate administrate de operatorul pietei de energie electrica; Pretul este determinat de catre furnizor in conformitate cu prevederile OUG 24/ 2017, [lei/certificat verde];

2) factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi facturate pentru anul anterior, emisa in termen de 25 zile de la comunicarea de catre ANRE a cotei obligatorii de achizitie de certificate verzi  in baza urmatorului algoritm de calcul:

VCVR = CCVA * ECAA * PMPCVFA  – VCVFAA    [lei]

unde:

VCVR = valoarea facturii de regularizare a certificatelor verzi [lei];

CCVA = cota obligatorie de achizitie de certificate verzi comunicata de catre ANRE pentru anul anterior (se calculeaza ca fiind raportul dintre numarul total de certificate verzi emise la nivel national si consumul final de energie electrica la nivel national in anul anterior)  [certificate verzi/MWh];

ECAA =  energie consumata in anul anterior in baza prezentului contract [MWh];

PMPCVFA =  pretul mediu ponderat al certificatelor verzi utilizate de catre furnizor pentru anul anterior [lei/certificat verde];

VCVFAA =  suma tuturor valorilor certificatelor verzi facturate pentru anul anterior  [lei];

Enter your keyword